Despre noi

Buna ziua dragi clienti!

Dupa principiul "de la pescari, pentru pescari", shopul nostru nu ofera doar produse in scop comercial, ci produse in marea majoritate testate si direct folosite in partidele de pescuit, putand astfel oferi o consultanta vasta mai ales in pescuitul somnului.

Pescuiesc de cand ma stiu, adica dintotdeauna! Fara alti pescari in familie, am inceput pescuitul cu varga la obletei si caras, in balta din spatele cartierului, probabil ca si majoritatea dintre voi...

In 1992, ajuns in Germania, am luat contact cu pescuitul "vestic", putin diferit de ceea ce se practica prin Romania in acea perioada... Am cochetat o vreme cu pescuitul crapului, pana in punctul in care cu propriile boilesuri crapii de peste 20kg mi se pareau pesti de marime normala... 

Prin 1998 m-am orientat spre pescuitul somnului, cel mai mare peste al apelor dulci. Am inceput pescuitul din barca folosind primul sonar, practicand atata pescuitul cu cloncul, cat si la stationar.

Vreau sa va spun ca timp de mai multi ani nu am prea avut rezultate notabile, fiind o perioada in care am invatat, testat intens accesorii, monturi si tehnici, momeli, si am studiat comportamentul pestelui tinta, silurus glanis.

Primul sonar a fost un Lowrance alb-negru, urmat de un Humminbird, tot alb-negru. Pescuind tot mai intensiv atat la clonc cat si la stationar si folosind tehnici adaptate la deja formatul stil propriu, testand si o multime de scule si accesorii specifice acestui pescuit foarte dinamic, am ajuns sa pot recomanda si altor pescari produsele folosite personal. 

Faptul ca tehnica cu cloncul functioneaza pe tot parcursul anului a fost dovedit prin capturarea multor exemplare in plina iarna, cat si a mai multor exemplare de vis, notate intre 2,2 si 2,43m. 

Totodata, prin 2010 mi-am expus online cunostintele acumulate pe un site informativ, www.pescuit-la-somn.com , si am inceput sa promovez in Romania atata pescuitul modern la somn, cat si responsabilitatea pescarului fata de natura si pesti!

Prima expozitie cu tematica "Pescuitul somnului" am organizat-o in 2012 la Timisoara, ocazie cu care  am avut si un wokshop despre folosirea sonarului in pescuitul modern la clonc, workshop pentru care au venit pescari din toate colturile Romaniei.

In 2014, am organizat pe cont propriu primul concurs amical  de pescuit la clonc din Romania in care am dorit sa subliniez din nou, printre altele, si faptul ca pescarul are pe linga abilitatea de a folosi tehnici si scule moderne, si responsabilitatea de a proteja natura si pestii, de a respecta prevederile legale al pescuitului sportiv/ recreativ.

La momentul actual acest shop contine tot ceea ce presupune pescuitul modern al somnului, atat la clonc cat si la stationar, sau cu momeli artificiale.

===================================

In urma experientei vaste bazata pe utilizarea efectiva a sonarelor, atata in partide de pescuit la stationar si clonc la somn, sau spinning la salau, cat si in comparatii directe intre diferite modele, pot oferi una din cele mai competente si sincere consultante in achizitionarea sonarelor. 

Chiar si dupa achizitionarea unui sonar de pe shopul www.catfish-fishing-shop.com beneficiati de consultanta, atata in instalarea, cat si in folosirea acestora.

NU oferim informatii culese de pe diverse forumuri, sau bazate doar pe descrierea produsului de catre producator!

Experienta noastra se bazeaza pe sonare achizitionate, testate si folosite in practica! 

Sonare testate si/sau folosite:

Lowrance:

X125,   X135,   HDS gen1,   HDS gen2,   HDS gen3,   HDS Carbon,   HDS Live,   Elite DSi,   Elite Chirp,   Hook Chirp,   Hook2,   Hook Reveal,   Elite Ti,   Elite Ti2,   Elite FS, S  onar 3D,   Active Targel Live Sonar

Humminbird: 

728 quadrabeem,   798si, Helix g1,   Helix g2,   Helix g3 (2d, Di, MSi),   Helix g4 MSi+,   Solix g3 MSi+

Garmin:

Striker,   Striker Plus,   Echomap UHD &GT52,   Echomap ULTRA &GT54,   GPSMAP x23sv &GT56,   Panoptix Livescope

Raymarine:

Dragonfly,   Element HV 100

Din pacăte produsul nu mai este în stoc. Introduceți adresa de e-mail mai jos și vă vom notifica de îndată ce produsul este disponibil.

Email